Theodora Videscu a lucrat vreme de 15 ani la TVR, dar a fost regizor de film și realizator și la PRO TV și Antena 1, înainte de a se retrage la mănăstire.
De un deceniu și jumătate stareță a unei mănăstiri din județul Vâlcea, Theodora Videscu a vorbit pentru revista Formula AS despre schimbarea meseriei și binefacerile prezentului.
Chiar televiziunea mi-a deschis drumul spre mânăstire. Deşi aveam o viaţă duhovnicească, mergeam regulat la biserică, mă spovedeam, mă împărtăşeam etc., nu m-am gândit să mă călugăresc. Până la un moment dat, când am cunoscut mai bine frumuseţea monahismului. Am lucrat opt ani la TVR, la Departamentul Arte. M-am ocupat de teatru şi film. A fost o perioadă plină de efervescenţă, imediat după Revoluţie, în care se puteau face lucruri frumoase. Am lucrat apoi la PRO TV, unde am înfiinţat „Departamentul de film documentar”, ajutată de d-l Adrian Sârbu, care era atunci preşedintele televiziunii. Din păcate, acel proiect de a face filme documentare de mare anvergură, coproducţii internaţionale, nu s-a concretizat… Şi-atunci am plecat la Antena 1, unde am fondat un astfel de departament şi unde chiar am făcut filme. Lucrând acolo, mi s-a cerut într-o zi să scriu un scenariu pentru un documentar despre viaţa monahală din România.
Am început să mă documentez şi, pe măsură ce strângeam informaţiile necesare, filmam. Am lucrat la acest subiect vreo jumătate de an, în ritm susţinut, aşa cum se face la televiziunile comerciale, unde bugetul e limitat şi timpul întotdeauna scurt. Am mers la toate mânăstirile din România, în ordine cronologică, pe provincii istorice. Cu această ocazie, am avut şansa să mă întâlnesc cu marii duhovnici ai ţării. Şi am făcut un serial de douăzeci de episoade despre istoria vieţii de mânăstire din România, sub titlul „Amintirile unui pelerin”. A fost o perioadă foarte intensă, dormeam numai două, trei ore pe noapte, scriam, călătoream prin ţară, citeam şi făceam interviuri – uneori greu, pentru că mulţi călugări erau reticenţi… Dar toată emoţia aceea a peregrinării prin mânăstiri a început să mă urmărească şi ulterior, ca o boare, ca un halou, şi când puneam capul pe pernă, şi când mergeam pe stradă, şi în redacţie… Mă întrebam mereu de ce mi-a dat Dumnezeu un astfel de subiect şi mă gândeam la vieţile călugărilor pe care i-am cunoscut. Concluzia generală era că viaţa de călugăr e foarte frumoasă, dar şi foarte grea. Încă nu-mi puneam problema că aş putea trăi aşa”, a povestit maica Theodora în Formula AS.
”Sunt născută, crescută, educată în Bucureşti, însă am lăsat oraşul, după ce mi-am împărţit averea la mânăstirile faţă de care am avut evlavie, şi m-am dus la o mânăstire din Moldova. Aveam doar două valize, una cu haine şi cealaltă cu cărţi, dar şi aşa mi s-a părut că am luat prea multe cu mine. Era vara anului 2004 şi nu m-am gândit nici măcar că-mi va trebui iarna un palton sau haine ceva mai groase. Dumnezeu mi-a trimis ce am avut nevoie la timpul cuvenit, nu mi-a lipsit nimic”, a continuat apoi dezvăluirile fosta realizatoare tv.
