Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă de vreme rea valabilă până cel puțin pe data de 3 decembrie! Informarea vorbește despre ninsori la munte, precipitații predominant sub formă de ninsoare în nord și în centru, depuneri de polei, intensificări ale vântului și vreme rece, valabilă de luni, ora 07.00, până marți, ora 10.00.
ANM a emis o avertizare meteo de vreme rea: ninsoare și polei
În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării. În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte.
Meteorologii spun că în cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.
Vântul se va înteți și va bate de 55 de km/h la rafală
Ninsorile vor cuprinde zonele de la munte, unde se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor. Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h. În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.