Anamaria Vasile

Casa Memorială Mihai Eminescu de la Ipotești, locul în care poetul național și-a petrecut copilăria

Nu există român care să nu fi auzit de poetul național, Mihai Eminescu, și despre celebrele sale poezii și nuvele. Luceafărul poeziei românești a lăsat în urma sa opere de o valoare inestimabilă, care continuă să fie la fel de actuale.

Mihai Eminescu s-a născut în 1850 și a locuit împreună cu frații și cu părinții săi în satul Ipotești, unde tatăl poetului a construit o casă extrem de cochetă pentru acele vremuri, dar fiind că și familia era una înstărită. Astfel, tatăl lui Mihai a amenajat un salon, un birou, un dormitor al soției și al fetelor, iar poetul locuiește aici între 1850-1878, până să plece la studii.

Casa memorială a poetului este completată și de o mică biserică, pe care Raluca Eminovici, sora acestuia, o cumpără cu 250 de galbeni. Înăuntru se găsesc o mulțime de obiecte care au aparținut familiei, iar în spatele bisericuței își au mormintele părinții poetului și doi dintre frații lui, Nicu și Iorgu.

Din păcate, din anul 1884, nimeni nu a mai locuit în casă și a fost lăsată în paragină, iar casa ajunsese să devină o adevărată ruină.


Deoarece casa familiei Eminovici din Ipotești era ruinată, proprietarii moșiei Ipotești au dărâmat-o până la temelie în vara anului 1924, determinând manifestații din partea studenților români și evrei din Botoșani împotriva acestei dărâmări. În urma acestor proteste, proprietara moșiei Ipotești, Maria Papadopol, a donat de bună voie locul unde s-a aflat casa familiei Eminovici din Ipotești. Ea adresa la 3 august 1924 o scrisoare către prefectul județului Botoșani, Demostene Vizanty, în care scria următoarele:

„Subsemnata Maria D. Papadopol, proprietara moșiei Ipotești, declar prin aceasta să consimt de bună voie a dona casa mea din Ipotești, sau mai bine zis locul unde s-a aflat această casă, cu condițiunea expresă de a se ridica pe acest loc o clădire identică cu materialul ce se află azi pe aceste ruine și care clădire nu va putea avea altă destinație decît a fi un muzeu național cu titlul «Mihai Eminescu donat de Maria Papadopol născută Isăcescu» care va putea avea și o sală de lectură; nici într-un caz nu va putea servi ca local de școală.”

În 1940 a fost inaugurat primul muzeu memorial dedicat poetului, iar în anul 1979, după munci grele, o altă casă care respecta documentele originale a fost consruită pe vechea fundație a casei familiei Eminovici.

La 4 kilometri de Memorialul Ipotești, se află lacul din pădurea Baisa, sursă de inspirație a multor poezii ale lui Mihai Eminescu.

Casa memorială Mihai Eminescu de la Ipotești poate fi vizitată în fiecare zi (de luni până duminică) în intervalul orar 9-17 (15 mai – 15 septembrie) și 8-16 (16 septembrie – 14 mai).