Vremea trece şi timpul îşi pune amprenta pe chipul oamenilor, indiferent dacă aceştia sunt cunoscuţi sau nu. Acesta este şi cazul vedetei din imaginea de mai jos care astăzi pare de nerecunoscut.
Serghei Mizil, căci despre el este vorba, era unul dintre cei care făcea notă discordantă cu felul în care îşi purta părul pe vremea lui Ceauşescu. Acesta avea părul mai lung de umeri, purta mustaţă şi avea lanţ cu pandantiv la gât. În imagine, Serghei apare la bustul gol, aşa cum îi plăcea să îşi petreacă timpul în zilele însorite de vară.
Serghei Mizil este unul dintre cei trei copii naturali ai lui Paul Niculescu-Mizil, înalt demnitar comunist, ministrul educației și învățământului din Republica Socialistă România între 1972-1976, ministru de finanțe între 1978-1981.
„În primii ani ai lui Ceaușescu puteai să faci rost de orice. Am avut Mercedes 220 decapotabil, ca James Bond, un Jaguar, alții aveau BMW sau Jeep.
Erau doar în uzul nostru, proprietatea statului. Aveam vilă la Snagov, aveam o Dacie mai specială cu număr mic și nu se luau milițienii de mine. Astea erau avantajele mele, mâncam de la o casă de comenzi mai specială, unde găseai whisky de multe feluri, țigări mai bune. Astea se datorau funcțiilor părinților”, a povestit deseori Serghei Mizil despre viaţa pe care o ducea în perioada comunistă.