Considerată de mulți cea mai frumoasă femeie din România, Antonia este pe cale de a fi detronată chiar de fiica ei. Cântăreața, aflată în vizită la fetița care locuiește cu tatăl ei în Italia, a făcut publică o fotografie adorabilă cu Maya, de unde asemănarea dintre cele două este izbitoare.
Antonia are o viață de familie împlinită alături de Alex Velea și cei doi copii ai lor, Dominic (4 ani) și Akim (2 ani), însă focul ei este faptul că nu o are aproape și pe Maya, fetița sa de 8 ani din căsnicia cu Vicenzo Castellano. Artista își vizitează copilul în Italia de câte ori poate. După vizita făcută anul trecută în decembrie, iată că a venit momentul pentru o nouă revedere, în cadrul căreia fetele au avut parte, se pare, de o sesiune de make-up.

Antonia a făcut publică o fotografie cu Maya, din care este evident că fetița va fi o mare frumusețe, pe cale să-și detroneze mama, considerată de foarte mulți cea mai frumoasă femeie din România. Deși vedeta își poate vizita copilul de câte ori vrea, se luptă deja de câțiva ani pentru custodie cu Vicenzo Castellano, cu care se află într-un anevoios proces de divorț.
‘Întâlnirile sunt pline de emoție în prima parte și pline de energie, după. Mai greu este la sfârșit, când trebuie să ne luăm la revedere‘, a declarat Antonia pentru VIVA!, dezvăluind totodată că Alex Velea se înțelege de minune cu micuța: ‘Ei au avut o chimie de la început. Maya fiind copil, știi cum sunt copii, simt oamenii, iar pe el l-a simțit un om bun. Iar Alex este topit după copii și a fost ca și cum se cunoșteau deja. Recent, Alex și-a făcut un tatuaj cu fața ei și a fost ceva wow pentru mine, am rămas fără cuvinte.’