Oana Roman a scăpat de inhibiții și continuă să surprindă. De data asta, vedeta a făcut o ședință foto în lenjerie intimă. De altfel, aceasta este prima apariție de acest gen, după ce a anunțat că se desparte de soțul ei.
Oana Roman pare mai îndrăzneață ca niciodată. După ce a slăbit câteva kilograme, vedeta a acceptat provocarea de a se lăsa fotografiată în ipostaze provocatoare, întinsă pe pat și purtând o ținută sexy.
Și-a anunțat despărțirea de soț, pe contul de socializare După 8 ani de căsnicie, în care au fost împreună la bine și la rău, Oana Roman și Marius Elisei nu mai formează un cuplu, iar vedeta a făcut anunțul pe contul ei de socializare, pentru a evita astfel speculațiile ulterioare. „Eu și Marius ne-am separat, dar nu este sfârșitul lumii. Nu moare nimeni. Este o decizie pe care am luat-o după foarte multă gândire, după foarte mult timp în care am pus în balanță totul. Cred că este cea mai bună decizie atât pentru el, cât și pentru mine. Cred că fiecare merită se fie fericit și mai ales Isa merită să fie fericită. Eu cred și vreau să putem să fim amândoi responsabili încât să creștem acest copil foarte frumos și să avem o relație extrem de civilizată. Nu mai spuneți că vă pare rău, pentru că nu aveți de ce să vă pară rău. Eu sunt asumată și știu ce am de făcut. Este o decizie pe care am luat-o într-un mod extrem de asumat”, a fost mesajul vedetei.