O femeie care nu reaușea să descopere de unde provine mirosul urât din bucătărie a lăsat un grup de curățenie de pe Facebook fără cuvinte după ce a descoperit tava de scurgere din frigiderul ei.
Charlotte Ann din Nottingham a postat pe grupul Mrs Hinch Cleaning Tips o fotografie în care se vede mucegai și lichid putrezit ce s-au strâns la fundul frigiderului ei. Femeia a explicat că niciodată nu a știut că frigiderele au o tavă pentru colectarea lichidului. Postarea ei a primit imediat sute de comentarii de la cei care nu știau de existența acestei tăvi și a celor care căutau un mod de a o curăța pe a lor. „Întotdeauna m-am întrebat la ce folosește vrana din spatele frigiderului. Întotdeauna am curățat-o. Dar niciodată nu am știut că există o tavă deasupra motorului unde se strânge lichidul. Așadar, dacă aveți un miros urât în bucătărie și nu puteți depista de unde provine, acesta este răspunsul!”, a scris femeia pe Facebook.
Câțiva internauți au încercat să explice scopul acelei tăvi și au făcut câteva recomandări pentru curățarea ei. „Acea mică gaură ar trebui să ajute la scurgerea apei, trebuie să o cureți cu o perie micuță pentru sticle”, a scris o persoană. „Se scurge într-un recipient de deasupra compresorului din spatele frigiderului spre capăt. Căldura compresorului evaporă apa. Dar trebuie scoasă ocazional și spălată”, a explicat o altă persoană.