Linda Iseler și cei doi fii ai ei, Matthew (9 ani) și Douglas (6 ani) au fost distruți atunci când Richard Hoagland, soțul doamnei Iseler și tatăl celor doi băieți ai ei, a dispărut pe data de 10 februarie 1993, lăsând-o pe femeie cu datorii uriașe pe care a fost obligată să le plătească singură, în timp ce își creștea singură copiii, și în timp ce poliția o considera suspectă în cazul dispariției soțului.
Linda tocmai se refăcuse de pe urma fostei ei vieți – cea din care soțul ei plecase atât de brusc în urmă cu 23 de ani – până când, în urmă cu câteva luni, a primit un telefon. Tot ce construise între timp, s-a prăbușit peste ea.
Acesta a fost momentul când Iseler, acum în vârstă de 59 de ani, a aflat că Hoagland fusese arestat și acuzat de fraudă, folosise identitatea altcuiva în Pasco County, Florida, mai exact furase identitatea lui Terry Symanski, un bărbat care se înecase în anul 1991.
Când poliția l-a găsit în sfârșit, acesta avea o altă soție, și un fiu în vârstă de 19 ani, iar ambele familii au fost șocate să afle că omul ducea o viață dublă.
Detectivii care investigau cazul au fost la fel de șocați ca și fosta soție atunci când un tânăr s-a prezentat la o secție de poliție și le-a zis că cineva trăiește sub identitatea unchiului său mort. Se pare că tânărul își făcea arborele genealogic pentru a-și cunoaște mai bine familia, așa că a contactat un site care se ocupă de astfel de lucruri și a aflat că unchiul care era oficial mort de 20 de ani se căsătorise între timp și își luase și carnet de pilot de avioane…
Hoagland a distrus două familii, doamna Iseler și-a cerut scuze noii familii a fostului soț, asigurându-i că știe prin ce trec. Dar acum avocații ei plănuiesc să îi ceară bărbatului 2 milioane de dolari fiindcă timp de 23 de ani nu a plătit pensie alimentară…