Mierea este doar cel mai popular produs apicol, însă beneficii importante pentru sănătate au și lăptișorul de matcă, propolisul sau păstura. Mai mult, proprietățile lor sunt potențate de combinații cu alte ingrediente naturale.
Mierea de Manuka
Este cunoscută ca fiind cel mai puternic antibiotic oferit de natură. Datorită proprietăților sale antibacteriene, antiinflamatorii, antifungice, antioxidante, antivirale și antiseptice, aceasta reprezintă un aliat de nădejde pentru sănătate.
Deși este obținută de peste 100 de ani, mierea de Manuka a devenit populară odată cu descoperirea activității nonperoxidice specifică (NPA), activitatea care asigură puterea antibacteriană. Această descoperire a fost realizată în anul 1981 de către dr. Peter Molan, biochimist și profesor la Universitatea Waikato din Noua Zeelandă.
Atunci când alegi o miere de Manuka trebuie să știi că prețul acesteia este de 3-4 ori mai mare față de prețul mediu al unei mieri normale, datorită cantității foarte limitate și totodată faptului că se recoltează doar din zonele sălbatice din Noua Zeelandă sau Australia.
Alege o miere de Manuka originală, raw, neprocesată, 100% naturală pentru a te bucura de beneficiile acestui produs exclusivist. Pe Vegis.ro vei găsi în oferta doar produse care îndeplinesc aceste condiții, de la cei mai importanți furnizori din lume.
Păstura
Este polenul depozitat în faguri ce fermentează în mod natural sub influenta substanțelor adăugate de albine, a microorganismelor şi datorită condițiilor de conservare. În urma fermentației, care durează trei luni, rezultă un produs diferit de polenul inițial, având o valoare terapeutică şi antibiotică de trei ori mai mare decât acesta.
În plus, se digeră mult mai ușor, deoarece granulele de polen sunt deschise, iar prin fermentație exina (peretele celular al polenului) s-a degradat.
Drept urmare păstura are proprietăți valoroase datorită unui conținut mai ridicat în monozaharide, vitamina K, enzime şi aminoacizi, a unui procent mai mare de polen cu exina lizată (deci mai uşor asimilabile) şi datorită unei acidități mai crescute, ceea ce reprezintă un factor esențial în păstrarea şi menținerea echilibrului metabolic.
Propolisul
Este un amestec de substanțe culese de pe cel puțin 20 de specii de arbori și care reprezintă o barieră de protecție pentru stup. Studiile au arătat că 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite și 30 de tipuri de virusuri și sunt distruse de către propolis datorită proprietăților sale antiinfecțioase.
În funcție de forma sa, acesta poate fi folosit în afecțiunile respiratorii, contra arsurilor sau eczemelor, în tratarea infecțiilor bucale sau pentru întărirea sistemului imunitar.
Lăptișorul de matcă
Este o substanță secretată de glandele hipofaringiene ale albinelor și are rol de hrană pentru regină și pentru larvele albinelor, în primele trei zile de viață ale acestora. Este produs în cantități reduse, de aceea nu este un produs consumat la scară largă.
Acesta este însă singurul produs natural în care se găsește 10 HDA, un acid cu un important rol antibacterian, antifungic și viral, care stimulează și producerea de celule stem. De asemenea, tot în lăptișorul de matcă exclusiv se găsește și acetilcolina, cu un rol esențial în transmiterea impulsurilor neuronale.
În plus, acest produs uimitor este bogat și în complexul de vitamine B, dar și în aminoacizi esențiali precum lizina, valina, leucina, izoleucina, metionina, fenilalanina şi treonina.
Astfel, lăptișorul de matcă funcționează ca stimulent cu acțiune energizantă, reface celulele nervoase, reduce colesterolul și ajută la refacerea organismului după intervenții chirurgicale, fiind recomandat inclusiv în cazul oboselii cronice, randamentului scăzut din punct de vedere psihic și fizic, anorexiei, afecțiunilor hepatice și nu numai.